Doi tineri, ambii de 29 de ani, şi o fetiţă de un an au fost răniţi într-un accident rutier produs duminică după-amiază pe Drumul Naţional 1D, în comuna Albeşti-Paleologu din Prahova. În coliziune au fost implicate două autoturisme, ieşite în afara părţii carosabilului în urma ciocnirii.

Accidentul s-a petrecut pe DN 1D, în jurul orei 15.10. În cele două vehicule se aflau în total şapte persoane, dintre care trei copii. Victimele au fost evaluate medical de către echipajele de la Serviciul de Ambulanţă şi SMURD, iar medicii au decis că trei persoane trebuie transportate de urgenţă la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 29 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral minor şi un traumatism la şoldul stâng, un tânăr de 29 de ani cu traumatism al membrelor inferioare şi o fată în vârstă de aun an, cu un traumatism cranio-cerebral, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

ISU Prahova a intervenit la faţa locului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.

(Foto: Arhivă)

Joomla SEF URLs by Artio