Marius Constantin, primarul orașului Băicoi, a decis să creeze un for, la nivel local, care să acționeze pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, dar totodată să adune informații despre cazurile confirmate în localitate.

 

Pe fondul evoluției îngrijorătoare a pandemiei, acesta spune că vrea să ofere public "o prezentare completă, structurata, a tuturor cazurilor oficiale, actualizata cât mai des posibil", pentru ca locuitorii din Băicoi să fie informaţi corect cu privire la situaţia reală existentă în oraşul lor şi  "pentru a evita apariţia informaţiilor false care pot produce panică".

"Am creat o structură care va acţiona pentru prevenirea răspândirii cazurilor de Covid 19 la nivelul oraşului Băicoi, va stabili eventualele zone de risc, va îndruma pe cei care sunt afectaţi de această pandemie, pozitivi sau contacți ai celor declaraţi pozitivi. În momentul de faţă există o ruptură de comunicare între DSP şi autorităţile locale, justificată de explozia de cazuri de infestare cu Covid 19 la nivel judeţean, de aceea am hotărât înfiinţarea acestui for local, compus din: primar, manager Spital Orăşenesc, medici de familie, Poliţie Locală şi Poliţie Naţională, preoţi şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Scopul principal al activităţii îl reprezintă protejarea sănătăţii locuitorilor oraşului Băicoi.

Zilnic vom primi raportări de la medicii de familie şi managerul spitalului, cu situaţia cazurilor, evoluţia stării de sănătate a celor infestaţi, vom face anchete epidemiologice care să vină în sprijinul activităţii DSP, vom dezinfecta zonele de risc, vom acţiona pentru sprijinirea şi protejarea personalului medical şi al locuitorilor oraşului Băicoi", a anunțat Marius Constantin, primarul orașului Băicoi.

Acesta a lansat un apel către cetățeni, să anunțe cazurile confirmate despre care au informații. "Vă rog să ajutaţi la funcţionarea eficientă a activităţii acestei structuri şi să anunţaţi la nr de telefon 0745253740 orice situaţie de care aveţi cunoştinţă legată de infestările cu Covid 19", a mai transmis edilul.

Joomla SEF URLs by Artio