Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, la Iași, că deciziile așteptate de românii care vor să-și planifice concediul din acest an vor fi luate în funcție de efectul primei etape a relaxării restricțiilor.

 

Ministrul a anunțat că , în câteva săptămâni, dacă totul decurge bine, ar putea fi deschise terasele, dar și plajele.

"Ne putem gândi la vacanţă, dar noi trebuie să relaxăm etapizat. Dacă ne gândim, în condiţiile în care această etapă va merge bine, să deschidem terasele de la 1 iunie şi să deschidem plajele de la 15 iunie, când normal atunci începe şi sezonul estival, spunem că am trecut cu bine de acest lucru şi ne putem gândi şi la o vacanţă. Restul, tot ce înseamnă vacanţe exterioare, ne gândim doar în contextul în care fiecare din ţările partenere sau din Uniunea Europeană îşi vor deschide în consonanţă cu noi, dar şi cu evoluţia din fiecare ţară în parte a pandemiei", a afirmat Tătaru, potrivit Agerpres.

Ministrul a îndemnat populația să respecte, în continuare, măsurile de protecție, pentru că pericolul nu a trecut: "Nu ne putem bucura încă, dar nici nu ne întristăm. Suntem într-o fază descrescătoare a curbei. Este vizibil. O avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate. Vrem să rămână aşa, dar încă avem un număr de 200 de pacienţi în terapie intensivă, încă avem decese, 1.159 decese, încă mai avem 17.700 de cazuri în total. Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia putem spune că terminăm acest moment al pandemiei şi avem un timp în care să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi".

Joomla SEF URLs by Artio