Două proteste vor avea loc, sâmbătă, în Piața Victoriei și Piața Revoluției, la un an de la evenimentele din 10 august 2018. Jandarmii fac apel la calm, iar Poliția a luat măsuri pentru restricționarea circulației în zona mitingurilor.

 

Organizatorii protestului din Piața Victoriei se așteaptă la aproximativ 250.000 de participanți, din toată țara. Mitingul este aprobat de Primăria Capitalei.

Grupul Diaspora Pentru România a transmis că are 75 de revendicări la protestul de sâmbătă, printre acestea fiind:

- finalizarea anchetelor şi judecarea violenţelor din 10 august 2018, timpul revoluţiei şi mineriadelor;

- implementarea numărului maxim de 300 de parlamentari şi a proporţionalităţii acestora;

- implementarea punctului 8 de la Timişoara într-o formă legală şi actualizată;

- reinstituirea libertăţii de exprimare prin modificarea legii adunărilor publice ce permite în acest moment abuzul autorităţilor;

- centrele Comunitare Româneşti din diaspora;

- modul de desfăşurare a alegerilor, repatrierea, traficul transfrontalier în scopul exploatării sexuale şi discriminarea copiilor români din Austria;

- demararea anchetei privind actele false şi infracţiunile membrilor Consiliului Românilor de Pretutindeni.

Organizatorii au comunicat faptul că începând cu ora 14.00, până la ora 22.15, va avea loc o adunare publică în Piaţa Victoriei, iar între orele 17.00 - 21.00, o alta manifestaţie în Piaţa Revoluţiei, precizează un comunicat al Jandarmeriei București.

"Facem apel la toţi participanţii la aceste adunări publice să manifeste paşnic, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe forţele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Din raţiuni de siguranţă, participanţii la manifestaţii sunt rugaţi să nu deţină bagaje sau genţi voluminoase şi să se îndepărteze de persoanele sau grupurile care au intenţia de a periclita buna desfăşurare a evenimentelor", au mai transmis jandarmii.

La rândul lor, organizatorii spun că vor avea"toleranţă zero faţă de orice fel de violenţă şi faţă de orice situaţie de risc de violenţă. Se vor institui filtre pentru cei care vor intra în perimetrul Pieţei Victoria, dorind să oferim un grad maxim de siguranţă pentru cei prezenţi. Nu se va intra cu obiecte contondente sau cu arme albe".

Traficul în zona Guvernului va fi restricţionat începând cu ora 14.30, astfel:

- începând cu ora 14.30, în funcţie de sosirea participanţilor, se va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, iar circulaţia va fi permisă pe Str. Arh. Ion Mincu;

- începând cu ora 14.30, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe o bandă, respectiv două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, iar pe Str. Paris se va circula cu viraj dreapta către Statuia Aviatorilor, fără a fi permis accesul în Piaţa Victoriei, dinspre Str. Berzei şi Bd. Ion Mihalache

- între orele 17.00 – 22.15, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, până la ocuparea perimetrului delimitat de: prelungirea Bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Calea Victoriei, intersecţia Bd. Lascăr Catargiu şi Bd. Iancu de Hunedoara, cu păstrarea unei zone de protecţie în care traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat, după cum urmează:

- pe Str. Paris, segmentul cuprins între Bd. Aviatorilor şi Str. Duliu Zamfirescu;

- pe Str. Duliu Zamfirescu, segmentul cuprins între Str. Paris şi Str. Louis Blanc;

- pe Str. Louis Blanc, segmentul cuprins între Str. Paris şi Bd. Iancu de Hunedoara;

- breteaua Iancu de Hunedoara, de la intrarea în pasaj până la Piaţa Victoriei;

- trotuarul şi banda I de circulaţie de pe Bd. Aviatorilor, sensul de mers dinspre Piaţa Romană către Statuia Aviatorilor, segmentul din faţa Guvernului României.

Rute alternative sunt Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Şos. Bucureşti-Ploieşti şi Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Primarul general Gabriela Firea a aprobat ca Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti să asigure 10.000 de sticle de apă îmbuteliată (PET) şi 4.000 de l de apă potabilă manifestanţilor.

În zonă vor fi amplasate și 100 de toalete ecologice.

Joomla SEF URLs by Artio