Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) a solicitat, miercuri, Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să extindă valabilitatea actualelor preţuri la peste 70 de medicamente care riscă să nu se mai găsească în farmacii începând cu luna noiembrie.

 

ANPP a propus, "ca soluţie de rezolvare urgentă a acestei crize pentru sute de mii de pacienţi, prorogarea termenului şi extinderea valabilităţii actualelor preţuri, inclusiv a celor 71 de medicamente, dintre care 21 nu au azi o alternativă terapeutică, până la rezolvarea problemei de fond".

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, şi preşedintelui Klaus Iohannis asupra, Asociația avertizează asupra "iminentei crize" provocate de dispariţia, de la 1 noiembrie, a unui număr de 71 de medicamente, dintre care "21 nu au alternativă terapeutică".

"Cu doar 3 zile înainte de 1 noiembrie, nu ştim care sunt soluţiile găsite de Ministerul Sănătăţii pentru ieşirea din această criză! În lipsa unei intervenţii urgente şi decisive, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor îşi pune întrebarea legitimă ce vor face aceste câteva sute de mii de pacienţi şi familiile lor începând cu 2 noiembrie? Ce vor face medicii lor când, într-un timp foarte scurt, vor trebui să schimbe tratamentul tuturor acestor pacienţi?", se precizează în comunicatul ANPP.

Într-un comunicat anterior, și Asociația Producătorilor Internaționali de Medicamente atrăgea atenția asupra situației de criză care va apărea în următoarele zile, în contextul în care, în prima săptămână din noiembrie, expiră prețul la 71 de medicamente. "Suntem cu doar câteva zile înainte de declanșarea unei crize majore a medicamentelor în România. Sute de mii de pacienți cu boli cardiovasculare, diabet, astm, bronhopneumopatie cronică obstructivă și reumatism sunt amenințați să rămână fără tratamentul necesar. Cu 71 de medicamente dispărând efectiv de pe lista de prețuri și deci din farmacii, începând cu 2 noiembrie, este nevoie de măsuri efective, asumate imediat”, a declarat directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.

Pe 11 octombrie, Ministerul Sănătății anunța, într-un comunicat oficial, că a identificat soluții pentru 128 de medicamente la care prețurile expiră în 2 și 6 noiembrie 2019. "Pentru 58 dintre acestea a fost acceptat prețul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare Ordinul de preț va fi postat în  transparență decizională pe pagina de web a Ministerului Sănătății. Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și comisiile de specialitate. Pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat prețul și nu s-a confirmat nici existența echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătății a solicitat din partea comisiilor de cardiologie,  urologie, diabet, reumatologie, radiologie și boli infecțioase un punct de vedere privind existența unui alt medicament care poate trata aceeași afecțiune în România", au transmis, atunci, oficialii MS.

Joomla SEF URLs by Artio