Aproape 9.000 de români au fost amendați, și în ultimele 24 de ore, pentru că au ignorat restricțiile impuse prin ordonanțe militare, iar alții sunt cercetați penal fiindcă nu au respectat măsurile impuse și au pus în pericol sănătate altor persoane.

 

De la începutul epidemiei și până acum, la nivel național au fost întocmite 374 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  8.862 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare de 19.190.772 de lei.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.998 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 94 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru a cestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile, au mai precizat autoritățile centrale, în bilanțul dat astăzi publicității.

Joomla SEF URLs by Artio