Decizia CCR, care a declarat neconstituţională ordonanţa de Guvern privind regimul contravenţiilor în perioada de stare de urgenţă şi valoarea amenzilor, a adus o scădere semnificativă a numărului sancţiunilor aplicate în România. Poliţiştii au continuat să dea amenzi, însă în ultimele 24 de ore au fost, în toată ţara, doar 444, număr care în alte zile putea fi atins şi de un singur judeţ. A scăzut şi valoarea medie, la mai puţin de 880 de lei.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 410  apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.252 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor, se arată în bilanţul oficial publicat sâmbătă de autorităţi. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 555 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 444 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 390.000 de lei. "Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare", se mai arată în mesajul transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.284 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 198 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.323 de  persoane. Alte 20.462 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Joomla SEF URLs by Artio