Luna martie aduce simulările examenelor naționale, primii care vor trece prin aceste testări fiind elevii de clasa a VIII-a.

Simularea Evaluării Naționale debutează luni, pe 5 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, pe 6 martie, este programată cea la matematică, iar miercuri, pe 7 martie, la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi anunțate pe 16 martie. "Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare", au explicat reprezentanții Ministerului Educației, arătând că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

În cadrul simulării, probele vor începe la ora 9.00, iar candidații vor avea de rezolvat subiecte întocmite de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro. Ele vor fi proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Joomla SEF URLs by Artio