Atmosferă încinsă, pe rețelele de socializare, după ce ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, joi, că Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCI Alba, va fi numit șef al cabinetului său (VEZI DETALII).

 

Victor Ciutacu a publicat, pe Facebook, un comentariu referitor la această numire. "L-am suspectat până acum – pe nedrept, bag seama – pe Vela, dacă nu de bun-simț provincial, măcar de spirit de autoconservare. Sper să-l facă și pe Godină secretar de stat. Și pe mini-girafa blănoasă Pablo secretar general P.S. Îi da Securitatea certificat ORNISS inculpatului pentru corupție? Și, dacă nu, îl leagă la ochi ministrul când vin hârtiile alea nasoale de la băieți?”, a scris Victor Ciutacu.

Replica a venit de la polițistul Marian Godină, în cursul zilei de vineri: "La auzul veștii că Traian Berbeceanu va fi numit șeful cabinetului ministrului de interne, jurnalistul pupin-băloso-curist, Victor Ciutacu, «a reacționat prompt», după cum zic gazetele care-i preiau scârboșeniile vomitate.

Și spune Ciutacul că speră acum ca pe Godină să-l numească ministrul secretar de stat, iar pe «mini-girafa blănoasă» Pablo secretar general.

Îi transmit ipochimenului glumeț și hipersalivator că a avut în față un personaj cu un IQ mult inferior mini-girafei blănoase și, totuși, nu a părut deranjat de poziția acestuia. Ba chiar a făcut curățenie totală la locul de muncă, nelăsând nicio parte neșlefuită de aspra-i limbuță inundată de super-harnicele glande, așa că sunt convins că, pe niște pungi de bani, l-ar vedea până și pe Pablo bun de premier și i-ar enumera chiar el numele stadioanelor, în caz că acesta le-ar uita.

În legătură cu mine și cu funcția în care micul Ciutac speră să mă vadă, ironic fiind desigur, îi pot spune acestei imitații ieftine de jurnalist că tot ce am obținut în viața mea, am obținut cinstit și pe merit. Am ajuns polițist pe munca mea și autor al unor cărți mai mult sau mai puțin valoroase dpdv literar, tot pe munca mea. Și asta fără să mă agăț de cineva sau de imaginea cuiva și fără să fac vreodată vreun compromis.

Așa că, lui Ciutacu și zvonacilor de prin Ministerul de Interne care deja șușotesc pe la colțuri că «o să vină și Godină» le transmit să fie relaxați pentru că eu îmi voi vedea în continuare de treaba mea, aici, la Brașov, unde voi rămâne agent de poliție, funcție pentru care am muncit, pe care o merit și pentru care mă duce suficient capul", i-a transmis Godină lui Victor Ciutacu.

Cât despre numirea lui Berbeceanu , polițistul brașovean a postat anterior un mesaj pentru fostul șef BCCO Alba, care este nașul său de cununie: "Traian Berbeceanu începe o misiune grea deoarece, spre deosebire de predecesorii săi de la care nimeni nu se aștepta la nimic, acum oamenii, și mai ales polițiștii, printre care mă număr și eu, au foarte mari așteptări de la el.

Felicitări și mult succes pe noul drum!"

Foto: Facebook/ Marian Godină

Joomla SEF URLs by Artio