Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă trei cazuri noi de infectare cu coronavirus în Prahova, ducând bilanţul total de la 55 la 58, asta însă fără a lua în calcul faptul că o asistentă medicală de la Spitalul Judeţean tocmai a fost confirmată pozitiv la un test rapid, iar 45 de contacţi ai săi sunt trstaţi în prezent, de la cadre medicale la pacienţi trecuţi prin UPU. La nivel naţional, numărul de infectări continuă să crească, la fel şi cel de decese. Singura veste bună este că şi numărul de vindecări e în creştere, cu 73 faţă de ziua anterioară.

 

Până astăzi, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.635 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.890 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 218 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 575 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit în ţara noastră, iar în secţiile de terapie intensivă sunt internați acum 235 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.009 de persoane. Alte 26.159 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 126.645 de teste, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică, în bilanţul transmis sâmbătă.

Situaţia pe judeţe

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

158

2.

Arad

495

3.

Argeș

118

4.

Bacău

143

5.

Bihor

364

6.

Bistrița-Năsăud

151

7.

Botoșani

410

8.

Brașov

386

9.

Brăila

20

10.

Buzău

15

11.

Caraș-Severin

83

12.

Călărași

51

13.

Cluj

299

14.

Constanța

223

15.

Covasna

173

16.

Dâmbovița

90

17.

Dolj

70

18.

Galați

333

19.

Giurgiu

126

20.

Gorj

31

21.

Harghita

19

22.

Hunedoara

455

23.

Ialomița

149

24.

Iași

216

25.

Ilfov

224

26.

Maramureș

69

27.

Mehedinți

49

28.

Mureș

351

29.

Neamț

428

30.

Olt

22

31.

Prahova

58

32.

Satu Mare

53

33.

Sălaj

29

34.

Sibiu

238

35.

Suceava

2.499

36.

Teleorman

95

37.

Timiș

418

38.

Tulcea

39

39.

Vaslui

88

40.

Vâlcea

23

41.

Vrancea

205

42.

Mun. București

1.150

43.

-

19

                                       TOTAL

10.635

Tot sâmbătă, înainte de bilanţul oficial, Grupul de Comunicare Strategică detaliase cele mai recente decese înregistrate în România la pacienţi infectaţi cu COVID-19:

Deces 568: Bărbat, 84 ani din județul Mureș. Data internarii: 19.04.2020- Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, pentru frisoane, tuse și dispnee. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 21.04.2020. Data confirmării: 21.04.2020. Data decesului: 23.04.2020, bronhopneumonie. Comorbidități: DZ tip II, boală hepatică, boală cardiovasculară, bloc atrio-ventricular.

Deces 569: Femeie, 30 ani din județul Mureș. Data internării: 04.04.2020- Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș –secția boli infecțioase, transferat la secția de ATI- pentru suport respirator. Data recoltării probelor pentru COVID-19: 05.04.2020. Data confirmării: 06.04.2020. Data decesului: 22.04.2020, bronhopneumonie. Comorbidități: boală cardiovasculară, HTA
Face parte din comunitate cu cazuri confirmate.

Deces 570: Bărbat, 63 ani din județul Cluj. Data internării este in 02.04.2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-ATI –pentru ventilație mecanică, transferat la secția de ATI - pentru suport respirator. Data confirmării: 23.04.2020. Data decesului: 24.04.2020, bronhopneumonie. Comorbidități: HTA, insuficiență mitrală și tricuspidiana, Insuficiență cardiacă congestivă, Fibrilație atrială. Face parte din familie cu cazuri confirmate.

Deces 571: Bărbat, 62 ani din județul Neamț. Pacient se prezintă cu traumatism cranio-cervical, hemoragie subarahnoidiana, supradozaj medicamentos: 29.03.2020- Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț - neurochirurgie- ATI, în timpul internării dezvoltă tuse, expectorație, dificulatate a respirației, afebrilitate, ulterior și hemoragie digestivă. Data recoltării probei pentru COVID-19: 09.04.2020. Data confirmării: 13.04.2020. În data de 22.04.2020 stare clinică ameliorată, ulterior brusc dezvoltă confuzie urmata de intrarea în comă. Data decesului: 24.04.2020.

Deces 572: Femeie, 21 ani din județul Vrancea. Pacient se prezinta cu tuse, febră, dificultate în respirație, la Spitalul Județean de Urgență Focșani - 03.04.2020. Data recoltării probei pentru COVID-19: 03.04.2020. Data confirmării: 05.04.2020. Data decesului: 24.04.2020. Comorbidități: Sindrom Down, boală renală cronică, obezitate, insuficiență cardiacă.

Deces 573: Bărbat, 67 ani din județul Constanța. Data internării: 21.04.2020- Spitalul Municipal Medgidia, transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, apoi în ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Data confirmării: 24.04.2020. Data decesului: 24.04.2020, bronhopneumonie.

Deces 574: Bărbat, 60 ani din judeţul Vrancea. Pacient se prezinta cu febra, dificultate în respiratie, la Spitalul Județean de Urgență Focșani - 22.04.2020. Se interneaza la Spitalul Municipal Adjud- ATI, unde necesită intubare și ventilație mecanică. Data recoltării probei pentru COVID-19: 22.04.2020. Data confirmării: 24.04.2020. Data decesului: 24.04.2020. Comorbidități: HTA,DZ neglijat, obezitate.

Deces 575: Femeie, 72 ani din județul Neamț. Pacienta se transferă de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț la Iași - în secția de ATI- unde necesită intubare și ventilație mecanică. Data recoltării probei pentru COVID-19: 22.04.2020. Data confirmării: 22.04.2020. Data decesului: 25.04.2020. Comorbidități: HTA,DZ, boală renală cronică, cancer.

Situaţia din străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 1.482 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.157 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 16 în Germania, 64 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 73 de cetățeni români aflați în  străinătate, 19 în Italia, 16 în Franța, 23 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Peste 5.200 de amenzi

Numărul amenzilor acordate românilor care au ieşit din case fără un motiv întemeiat sau fără acte se menţine aproape de valorile din ultimele zile. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.218  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.408.178 de lei, se arată în informarea oficială. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 483 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.207 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 162 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.009 de persoane. Alte 26.159 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Joomla SEF URLs by Artio