catelJudecătorii Curţii Constituţionale au admis, astăzi, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstituţionalitatea legii referitoare la aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Legea dădea autorităţilor locale puteri depline în privinţa vieţii maidanezilor. Astfel, acestora li se permitea să decidă eutanasierea câinilor după efectuarea unui referendum, a unui sondaj de opinie sau chiar a unei şedinţe de cartier.

Sesizarea la Curtea Constituţională fusese făcută în ziua 25 noiembrie 2011 de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL.
Potrivit acestei sesizări, legea încălca prevederile Constituţiei deoarece a fost adoptată de Camera Deputaţilor în altă formă decât cea a proiectului aprobat la Senat.

Tot azi, la puţin timp după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că maidanezii din Bucureşti vor trebui adunaţi de pe străzi în două luni şi duşi în adăposturi. „Problema câinilor comunitari ar fi trebuit rezolvată ieri", a spus Oprescu.

Declararea legii eutanasierii ca neconstituţională nu le salvează viaţa maidanezilor. Parlamentul va putea introduce din nou legea pe ordinea de zi, votând-o în acord cu observaţiile Curţii. Deocamdată, acestea nu sunt cunoscute. Ele vor fi publicate în zilele următoare. 
Joomla SEF URLs by Artio