calin farcasDeși a strâns în timp record cei 200.000 de euro de care avea nevoie pentru intervenția care i-ar fi salvat viața, brașoveanul de 29 de ani s-a stins din viață, luni seară, așteptând transplantul de plămâni. Organismul tânărului pentru care oamenii au ieșit în stradă nu a mai putut duce lupta cu boala și, mai grav, cu statul român.

Timp prețios, care l-a costat viața, a pierdut pentru că România nu este membru cu drepturi depline în cadrul Eurotransplant.

Călin Fărcaş avea 29 de ani şi suferea de o afecţiune pulmonară severă. În urmă cu doi ani, medicii au decis că are nevoie de transplant. În tot acest timp, dosarul lui a fost plimbat între Direcţia de Sănătate Braşov şi Ministerul Sănătăţii. Iar clinica AKH din Viena nu l-a primit pentru că, spune chiar ministrul Sănătăţii, ţara noastră nu a livrat organe pentru transplant, potrivit stirileprotv.ro.

România a semnat doar un acord de colaborare cu Eurotransplant, dar nu este membru cu drepturi depline în această organizaţie europeană, astfel încât pacienţii să poată primi mai repede plămâni.

Disperat, Călin a ieşit în stradă, acum trei luni, în scaun cu rotile şi legat la aparatul de oxigen.

Oamenii au fost impresionaţi de drama lui şi în câteva zile s-au strâns, printr-o campanie derulată în mediu on-line, cei 200.000 de euro cu care Calin spera să ajungă la o clinică în străinătate.

”Când n-a avut bani a zis că n-are bani. După ce a avut bani, nu l-a mai băgat nimene în seamă. L-au lăsat de a murit ca un câine. L-a trimis de la Braşov la Bucureşti şi de la Bucureşti la Braşov. Să le fie ruşine”, a spus tatăl lui Călin, pentru sursa citată.

″Din punctul meu de vedere, statul nu a făcut tot ce putea. Călin a avut o problemă identificată încă de acum 2 ani, în 2 ani am fi putut schimba multe. Am început să schimbăm poate prea târziu pentru Călin, dar poate nu pentru alţi pacienți. Vis a vis de Eurotransplat, avem acord perfect valabil încheiat în 2017. Din păcate, România nu şi-a respectat atribuţiile şi contribuţiile faţă de Eurotransplant”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

" EUROTRANSPLANT - «membru al» vs. «acord cu»

Înțeleg că un fost și un actual ministru au spus că există un acord cu Eurotransplant. Da, există un acord. De mulți ani încoace. Acordul acela este însă unul care rezolvă probleme punctuale, atunci când există bunăvoință de ambele părți.

Ca să explic plastic, voi asemăna Eurotransplant cu UE.

A avea «acord cu» echivalează cu posibilitatea pe care o aveam în anii ‘90 de a obține viză pentru a călători într-o țară din Europa, dacă acea țară avea bunăvoința să îți acorde viza.

A fi «membru al» Uniunii Europene echivalează cu a avea dreptul de a călători liber în orice țară din Europa.

PROBLEMA este că în transplant suntem unde era România în anii ‘90, și pentru că unor domni din transplant nu prea le plac regulile, ne țin pe toți în afara UE, la mila/bunăvoința altora.

Tot în aceeași analogie, Călin nu a primit viză.

Iar viza aia ar fi putut însemna viața", a explicat fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Călin le-a cerut părinţilor ca banii strânşi pentru salvarea lui să fie donaţi unui alt pacient cu şanse reale de salvare.

Joomla SEF URLs by Artio