Sesiunile speciale ale examenelor naționale nu trebuie susținute integral de candidații care au participat la o parte din probe în prima sesiune.

 

Ministrul Educației a explicat că probele deja susținute vor fi echivalate, iar candidații vor susține doar testele la care nu au mai putut lua parte.

"Este foarte important să ştie elevul şi părintele că nu va mai relua dacă deja a susţinut prima probă de limba şi literatura română (...) pe 15 iunie la Evaluarea Naţională şi la proba de matematică să spunem că are 37,3 şi este recomandat să meargă la medicul de familie pentru a vedea care este problema medicală, în momentul în care participă la etapa specială nu mai este nevoie să dea şi proba de limba română. Este o veste nouă. Este prevăzut în ordinul pe care l-am aprobat. Reiau din punctul în care au rămas", a declarat Monica Anisie, pentru Digi 24.

Sesiunea specială a Evaluării Naționale va avea loc între 22 iunie și 4 iulie, iar cea a Bacalaureatului se va desfășura  între 29 iunie și 12 iulie.

Acestea sunt organizate pentru candidații care în prima perioadă de examene se află în izolare/carantină, care au temperatura peste 37,3 grade Celsius în ziua examenului sau care nu pot participa la testări din alte motive de natură medicală.

Joomla SEF URLs by Artio