Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, luni, semnarea unor contracte pentru un tronson de peste 57 de kilometri lungime, dintr-un viitor drum expres Craiova-Piteşti. Pentru moment, cele trei contracte, care vizează atât serviciile de proiectare cât şi lucrările propriu-zise de construcţie, vor realiza drumul până la Slatina.

”În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de 7 ani. Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate astăzi însumeaza o lungime de 57,55 km”, a anunţat CNAIR într-un comunicat. Tronsonul 1, lung de 17,7 km, porneşte din centura municipiului Craiova şi ajunge până la limita judeţelor Dolj şi Olt, contractul fiind câştigat de Tirrena Scavi din Italia, la valoarea de 358,179 milioane de lei fără TVA. Tronsonul 2, lung de 39,85 km, este împărţit în două loturi, însă ambele au fost câştigate de aceeaşi asociere, din care fac parte SA&PE Construct, Spedition UMB, Tehnostrade şi Consitrans. Contractele au valori de 661,452 milioane de lei, fără TVA, având un cost mediu pe kilometru estimat la 7,6 milioane euro, pentru lotul 1, respectiv 792,19 milioane de lei, fără TVA, cu un cost/km de 7,8 milioane euro, fără TVA, pentru lotul 2.

Există două probleme serioase primind acest proiect: costurile ridicate și performanțele scăzute, relatează jurnaliştii de la Digi 24, care arată că noul proiect este mult mai îngust decât o autostradă, dar la acelaşi preţ. Din punct de vedere al costurilor, spre exemplu pe al doilea tronson de drum expres, statul va plăti patronului firmelor SA&PE, Tehnostrade, Spedition UMB, regele asfaltului Dorinel Umbărescu, 309 milioane euro pentru aproape 40 de kilometri, adică o medie de 7,7 milioane euro pe kilometru. Dacă o autostradă are lățimea platformei de 26 de metri, drumul expres are cel mult 21,5 metri, fiind deci cu 20% mai îngust. Prețul ce va fi plătit acum de stat e însă mai mare, notează Digi 24.

Joomla SEF URLs by Artio