Ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Craiova, pentru a face verificări atât la spital, cât și la serviciul de urgență, după decesul lui Ilie Balaci.

 

Corpul de Control al ministrului Sănătății a plecat spre Dolj și azi va începe controlul, anunță stiripesurse.ro, citând surse guvernamentale. Decizia Sorinei Pintea vine după ce familia lui Ilie Balaci a arătat că există suspiciuni în jurul morții acestuia și au cerut o autopsie.

Potrivit ziaruldecraiova.ro, Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o reţetă contra unei alergii.

Duminică dimineaţa, alergia avea să provoace infarctul, dar şi să blocheze procedura de resurscitare a fostului mare fotbalist. Conform sursei citate, când şi-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanţă Dolj a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD dotat cu un medic. Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinat pacienţilor copii, dar, după o oră şi jumătate, Balaci a fost declarat mort.

Un covor de lumină din candele a fost așternut, duminică, în fața Stadionului "Ion Oblemenco", de oltenii pe care Balaci i-a umplut de fericire cât timp s-a aflat pe teren.

Până pe 29 octombrie, la toate partidele desfășurate de Federația Română de Fotbal se vor ține momente de reculegere în memoria marelui fotbalist român.

Update - "Ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care familia le-a ridicat. E un erou naţional. Împreună cu domnul Raed Arafat am constituit echipa de control care se va deplasa în Craiova pentru a verifica ceea ce s-a întâmplat în caz, modul de respectare a procedurilor de preluare de la dispecerat până la constatarea decesului. E vorba de modul în care a fost preluat pacientul, i s-ar fi prescris o medicaţie şi există suspiciunea că nu a fost cea corectă. În maximum 2 zile vom afla concluziile", a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru Digi24.

Sursa foto: ziaruldecraiova.ro

Joomla SEF URLs by Artio