Din păcate, România a stabilit, miercuri, un nou record al pandemiei, anunțând cel mai mare număr de cazuri noi confirmate în 24 de ore. 1.767 de pacienți au fost depistați cu coronavirus.

 

Cifra duce bilanțul pandemiei, la nivel național, la un total de 116.415  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 93.558 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 4.550 au decedat.

În intervalul 22.09.2020 (10:00) – 23.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (35 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent", mai detaliază documentul transmis de GCS.

Cele mai multe noi îmbolnăviri au fost raportate, din nou, de Capitală: 301 cazuri.

Situația cazurilor noi pe județe, la 23 septembrie:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

1588

43

2.

Arad

2474

43

3.

Argeș

5418

24

4.

Bacău

3966

55

5.

Bihor

3349

53

6.

Bistrița-Năsăud

1416

13

7.

Botoșani

1552

8

8.

Brașov

5660

97

9.

Brăila

2242

22

10.

Buzău

2683

18

11.

Caraș-Severin

1196

22

12.

Călărași

768

12

13.

Cluj

2984

83

14.

Constanța

2417

65

15.

Covasna

1106

22

16.

Dâmbovița

3775

32

17.

Dolj

2557

50

18.

Galați

3920

40

19.

Giurgiu

1011

21

20.

Gorj

1870

24

21.

Harghita

901

7

22.

Hunedoara

2138

42

23.

Ialomița

1183

1

24.

Iași

4421

93

25.

Ilfov

2998

55

26.

Maramureș

1851

45

27.

Mehedinți

1354

8

28.

Mureș

1694

22

29.

Neamț

2947

52

30.

Olt

1736

9

31.

Prahova

5419

41

32.

Satu Mare

563

14

33.

Sălaj

614

14

34.

Sibiu

2010

29

35.

Suceava

6285

40

36.

Teleorman

1033

35

37.

Timiș

3584

75

38.

Tulcea

773

12

39.

Vaslui

2645

77

40.

Vâlcea

1956

37

41.

Vrancea

2631

10

42.

Mun. București

15605

301

43.

-

122

1

 TOTAL

116.415

1.767

 

Situația persoanelor retestate pozitiv, pe județe:

Nr.crt. 

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

15

2

ARAD

10

3

ARGEŞ

17

4

BACĂU

19

5

BIHOR

19

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

2

7

BOTOŞANI

1

8

BRĂILA

1

9

BRAŞOV

28

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

6

12

CARAŞ-SEVERIN

0

13

CLUJ

24

14

CONSTANŢA

61

15

COVASNA

4

16

DÂMBOVIŢA

21

17

DOLJ

16

18

GALAŢI

12

19

GIURGIU

4

20

GORJ

2

21

HARGHITA

8

22

HUNEDOARA

17

23

IALOMIŢA

1

24

IAŞI

65

25

MARAMUREŞ

3

26

MEHEDINŢI

2

27

MUREŞ

0

28

NEAMŢ

19

29

OLT

16

30

PRAHOVA

24

31

SĂLAJ

5

32

SATU MARE

4

33

SIBIU

25

34

SUCEAVA

33

35

TELEORMAN

4

36

TIMIŞ

13

37

TULCEA

5

38

VÂLCEA

18

39

VASLUI

10

40

VRANCEA

6

41

BUCUREŞTI

118

42

ILFOV

22

 

TOTAL

681

Potrivit GCS, cele 1.767 de cazuri noi au fost depistate după efectuarea a 24.545 de teste.

Sursa citată a mai anunțat, astăzi, că în unitățile sanitare de profil sunt internate 7.061 de persoane internate cu Covid-19, din care 498 sunt la Terapie Intensivă.

Joomla SEF URLs by Artio