A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre un bărbat revenit din Franţa, confirmat cu boala în urmă cu doar patru zile, dar care suferea şi de alte afecţiuni foarte grave.

 

Victima avea 67 de ani. Bărbatul fusese confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova.

Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer), anunță Grupul de Comunicarea Strategică.

În România, la data de 21 martie, erau confirmate 367 de  cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

(Foto: Digi24)

Joomla SEF URLs by Artio