Un taximetrist din Câmpulung Muscel a fost găsit carbonizat, astă noapte, în portbagajul maşinii sale care era în flăcări, pe un câmp din judeţul Argeş, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul a fost ucis, iar cadavrul aşezat în portbagaj, după care autoturismul a fost incendiat.

Cadavrul taximetristului a fost descoprit de către pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, chemaţi de localnici pentru a stinge incendiul care cuprinsese autoturismul Dacia Logan al taximetristului. Maşina era abandonată într-o zonă înzăpezită, cu puţine case, din cătunul Plăieşi, comuna Bughea de Jos, iar cadavrul bărbatului a fost găsit carbonizat în portbagajul maşinii, care era deschis.

"Am ajuns destul de greu la locul incendiului din cauza drumului înzăpezit şi am parcurs aporoape 100 de metri pe jos, cu extinctoarele. Partea din spate a maşinii ardea puternic. Am constatat că maşina era plină de zăpadă. Portbagajul era deschis, iar înăuntru era o persoană decedată, astfel că am chemat poliţia. Facem o anchetă împreuna cu politiştii şi procurorii pentru a stabili ce s-a întâmplat", a declarat şeful Detaşamentului Câmpulung Muscel din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, căpitan Cristian Bărbulescu.

Anchetatorii au stabilit că victima este un bărbat în vărstă de 60 de ani, Dumitru Gruianu, care locuia în comuna Bughea de Jos, iar prima ipoteză a anchetatorilor este că bărbatul a fost ucis, cadavrul aşezat în portbagaj, după care autoturismul a fost incendiat.
Joomla SEF URLs by Artio