Senatorul UNPR Cristian Diaconescu este propunerea PDL pentru şefia MAE, consemnează mediafax.ro, citând surse politice. Propunerea urmează să fie prezentată partenerilor din coaliţie.
Potrivit surselor, Diaconescu ar fi propunerea democrat-liberalilor, după şedinţa pe care aceştia au avut-o, luni seară, la sediul partidului din Aleea Modrogan.

Ieri, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat pentru mediafax.ro, că reprezentanţii PDL au discutat despre situaţia de la Ministerul de Externe şi că urmează ca partidul să se consulte cu partenerii din coaliţie pe acest subiect în cursul zilei de azi.

"Decizia privind noul ministru de Externe se va lua în coaliţie. Noi avem un punct de vedere. Îl vom supune deciziei coaliţiei. Ne vom consulta. Sunt convins că şi ceilalţi membri ai coaliţiei au aşteptări în legătură cu acest post şi vom armoniza punctele de vedere",  a spus Voinescu.



Joomla SEF URLs by Artio