DIICOT a făcut, miercuri, dezvăluiri bombă în cazul Caracal, după reținerea unui bărbat de 46 de ani suspectat că, împreună cu Gheorghe Dincă, ar fi violat-o pe Luiza Melencu, tânăra de 18 ani dispărută în aprilie.

 

Procurorul șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a susținut, într-o declarație de presă dată miercuri, că individul s-ar fi aflat de la început în atenția anchetatorilor. Acesta a fost reținut abia acum, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

"Cu puțin timp în urmă, procurorii DIICOT - Structura Centrală au reţinut un inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Inculpatul, în vârstă de 46 ani a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta.

În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul Dincă Gheorghe a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima Melencu Melania Luiza, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism", a declarat Hosu.

Potrivit reprezentantului DIICOT, "inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului Dincă Gheorghe şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Melania Luiza. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul Dincă Gheorghe a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate. Bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.

Aş dori să fac o subliniere foarte importantă pentru a evita speculațiile, şi anume că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nicio conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT. De asemenea, până în acest moment nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului Dincă Gheorghe. Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dincă Gheorghe".

Tot miercuri, Giorgiana Hosu a mai anunțat că dosarul caracal va fi finalizat până la sfârșitul anului.

Joomla SEF URLs by Artio