La Ministerul Educației se conturează scenarii de lucru în cazul în care, la toamnă, România se va confrunta cu un al doilea val al pandemiei. Principala problemă o reprezintă, la acest moment, asigurarea distanțării sociale, lucru imposibil în condițiile în care, mai ales în mediul urban, într-o clasă sau grupă de grădiniță sunt și peste 30 de copii.

 

Ministrul Educației, Monica Anisie, a recunoscut, acum două zile, că actuala infrastructură nu permite asigurarea distanțării sociale, iar măsurile aplicate în prezent, pe durata pregătirii elevilor din anii terminali și în perspectiva examenelor, nu pot fi avute în vedere la reluarea cursurilor.

Luni seară, oficialul a venit cu precizări, avansând posibilitatea ca, dacă va exista al doilea val al pandemiei, școlile să nu mai fie închise, dar elevii să vină la ore prin rotație. O altă posibilitate prezentată de ministru, într-o intervenție la postul B1 TV, a fost montarea de containere și corturi care să fie utilizate ca săli de clasă. În acest caz, însă, nu este foarte clar cum va fi asigurat personalul didactic.

"Sunt mai multe scenarii pe care le iau în calcul colegii din cadrul Ministerului Educației, printre care și acesta, iar în această perioadă vom analiza și alte propuneri, dar ne vom uita și la modelele pe care le-au dezvoltat alte state europene, pentru că și acolo s-au confruntat cu aceeași situație cu care ne confruntăm și noi, adică lipsa aceasta a infrastructurii. Să știți că sunt state în care au fost găsite soluții, în care au fost aduse în curtea școlii containere sau corturi, în așa fel încât să se realizeze această distanțare fizică.Vom analiza și noi în cadrul ministerului și să sperăm, totuși, că de la toamnă nu vom mai avea altă perioadă de îmbolnăviri”, a declarat Monica Anisie, pentru sursa citată.

Potrivit ministrului, în unele cazuri, dintr-o clasă ar trebuie formate două sau chiar trei, pentru a se asigura distanțarea socială: "La momentul acesta trebuie să privim lucrurile și din perspectiva a ceea ce epidemiologii susțin, și anume faptul că, în toamnă, ne-am putea confrunta cu o nouă serie de îmbolnăviri. Ca atare, Ministerul Educației trebuie să gândească o soluție pentru ceea ce ar însemna distanțarea fizică a elevilor și, într-adevăr, infrastructura actuală, mai ales în mediul urban, nu ne ajută deloc în scopul acesta al distanțării fizice. Este vorba despre clasele suprapopulate la acest moment. Știm cu toții că într-o clasă sunt 30 de elevi, poate chiar și mai mulți, și așa cum prevede ordinul Ministrului Sănătății, trebuie să existe o distanțare de 2 metri în față, în spate, în lateral stânga, dreapta. Asta ar presupune că, într-o sală de curs, ar trebui să intre maximum 10 elevi".

Aceasta a subliniat că se caută soluții pentru ca de la toamnă, dacă va exista cel de-al doilea val, așa cum prevăd specialiștii, să fie aplicate măsuri astfel încât elevii să nu fie expuși riscului de îmbolnăvire.

Foto: premiershippingcontainers.com.au

Joomla SEF URLs by Artio