Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au anunțat, luni, că trimit în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, a anunţat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii militari au dispus clasarea cauzei în ceea ce privește mai multe persoane vizate de anchetă, dar care între timp au decedat, precum și față de Petre Roman, Teodor Brateș, Ioan Toma și Viorel Igreț, pentru că nu ar exista probe care să demonstreze că ar fi comis infracțiunea amintită.

Rechizitoriul întocmit de Secția Parchetelor Militare, însemând 12 volume cu 3280 de file, urmează a fi înaintat în cursul zilei de luni Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – instanţă competentă să judece cauza în fond, însoţit de trei copii certificate şi de dosarul cauzei (3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016).

"La data de 1 august 2016, procurorii militari din cadrul Secţiei Parchetelor Militare, în cauza denumită generic drept ”Dosarul Gheorghe Ursu”, vizând moartea cunoscutului dizident anticomunist, au dispus trimiterea în judecată a doi foști ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, precum și a unui fost ministru de interne și a unui fost şef al Departamentului Securităţii Statului, pentru complicitate la săvârșirea de infracțiuni contra umanității.

În iunie 2017, procurii militari au finalizat ”Dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990”,  în care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității 14 inculpați, printre care un fost șef de stat, un fost prim-ministru al guvernului  interimar al României, un fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României și un fost director al Serviciului Român de Informații.

Astăzi, la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, după o evoluție complexă și complicată a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în acea perioadă, fapte ce au dus la căderea regimului comunist, suntem în măsură să anunțăm soluționarea acestui dosar esențial pentru aflarea adevărului despre istoria noastră recentă.

Prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1.Iliescu Ion -  fost preşedinte al României,

2.Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi

3.general (rtr.) Rus Iosif – fost şef al Aviaţiei Militare,

pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev.şi ped. de art. 439 alin.1. lit. a, g, i şi k din C.p., cu aplic. art. 5 C.p.", a anunțat, luni, Parchetul General.

"Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.

Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).

Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.

Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României", arată anchetatorii.

Anchetatorii au anunțat că s-a dispus clasarea cauzei "- cu privire la conduitele numiţilor Roman Petre – fost prim-ministru al Guvernului României, Brateş Teodor – fost redactor şef în cadrul T.V.R.  şi  Toma Ioan – fost ministru al tineretului, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există  în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracțiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din C.p. // - cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. şi ped. de art. 189 lit. a, f din C.p. cu aplic. art. 5 C.p., de către  Igreţ Viorel – fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau a altei infracţiuni prevăzută de legea penală". 

" Astăzi Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va înainta instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept “dosarul Revoluției”. 

Este un moment deosebit pentru justiția militară în special și pentru justiția română în general, un moment care marchează îndeplinirea unei datorii profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie.

Finalizarea acestei cauze de către colegii noștri, procurorii militari, reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective din proiectul de management pe care mi l-am asumat public în urmă cu trei ani: soluționarea “dosarelor istorice”!

Oameni de cultură,  politicieni, cercetători, istorici au exprimat, de-a lungul timpului, diverse teorii, explicații, aprecieri în legătură cu adevărul despre momentul “decembrie 1989”. Astăzi, juriștii încheie această provocare, prezentând“adevărul juridic”, ca parte componentă a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea  că responsabilitatea pentru victimele  Revoluției din decembrie 1989 nu este una  instituțională, ci este o responsabilitate directă, individuală.

Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare însumează 12 volume, în total 3280 de file. Dosarul cauzei cuprinde 3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost administrate după 13 iunie 2016, cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă efectuat de către colegii noștri.

Doresc să subliniez faptul că  pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate, în principal, probele obţinute după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză.

Datorăm soluționarea, temeinică și legală, a acestui dosar istoric unei echipe de procurori militari, din elita Ministerului Public, cu experiență, știință și conștiință. În această echipă, experiența generației care la Revoluție avea 30 – 33 de ani s-a unit cu energia generației mai tinere.

Cu toate că în ultima perioadă instituția a trecut prin momente dificile,echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supraviețui și de a se regenera neîncetat. A reușit prin forța sa investigativă să obțină cooperarea mai multor instituții ale statului în arhivele cărora se aflau probele concludente și pertinente. A identificat documentele clasificate, realizând astfel tabloul puzzle clar, din punct de vedere juridic, al faptelor și evenimentelor Revoluției române", a declarat, luni, procurorul general Augustin Lazăr.

Acesta a precizat că "administrarea cu celeritate a unui probatoriu impresionant în mai puțin de trei ani a fost posibilă și datorită unei bune colaborări interinstituționale", amintind de contribuția MApN, Senatului, CNSAS, SRI, MAI și STS.

" În încheiere, doresc să prezint public scuzele instituţiei Ministerului Public pentru durata excesivă a anchetei penale.

Totodată, vă rog să îmi permiteți să îmi exprim convingerea că acest demers al procurorilor militari  înseamnă mai mult decât sesizarea instanței în vederea stabilirii adevărului judiciar.

Nicolae Iorga spunea că „un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții” și că „istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”

De aceea, eu cred că soluția emisă este o dovadă de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989 și, în egală măsură, o dovadă de responsabilitate pentru educația generațiilor tinere", a mai spus Augustin Lazăr.

Joomla SEF URLs by Artio