Liviu Dragnea încearcă să obțină anularea raprtului OLAF care constată frauda cu fonduri europene pe care se bazează dosarul Tel Drum, în care președintele PSD a fost inculpat de către DNA.

 

Președintele PSD a atacat raportul la Tribunalul UE de la Luxemburg, încercând anularea acestuia. Potrivit site-ului Tribunalului UE, dosarul Dragnea v Commission Case T 738/18 a fost înregistrat pe data de 11.12.2018, a anunțat ziare.com.

Informațiile referitoare la acest dosar nu sunt publice.

Într-o acțiune de 40 de pagini, Liviu Dragnea acuză faptul că OLAF nu i-ar fi respectat dreptul de a fi audiat și prezumția de nevinovăție cu ocazia realizării Raportului, care ar fi fost întocmit cu încălcarea regulilor de bună administrare a justiției.

Ziare.com scrie că Dragnea este asistat de avocații Bernard O'Connor și Sebastien Gubel.

Dosarul Tel Drum a fost deschis ca urmare a unei sesizări a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), transmisă procurorilor români pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală a unor fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene. OLAF a calculat că prejudiciul financiar cauzat bugetului UE în acest caz este de aproximativ 21 milioane de euro. Oficiul a recomandat recuperarea integrală a fondurilor de către Direcția Generală Politică Regională a Comisiei Europene. De asemenea, a emis recomandări juridice către Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru inițierea acțiunilor judiciare.

Liviu Dragnea a fost pus oficial sub urmărire penală de DNA în acest dosar pe 13 noiembrie 2017. Președintele PSD este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu în legătură cu favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contract. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Joomla SEF URLs by Artio