violenta in scoalaO elevă din Oradea a fost bătută de două colege în fața liceului, după ore. Tânăra, înscris la Liceul sportiv Bihorul, a fost aşteptată la ieşirea de la ore de un grup de cinci elevi și agresată de două fete din acest grup.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor, Ioan Bizău, cel care a sesizat incidentul a fost paznicul unităţii de învăţământ, care a informat, în jurul orei 12.00, inspectoratul că un grup de cinci tineri, trei fete şi doi băieţi, aştepta în faţa şcolii şi exista suspiciunea că urma să agreseze un elev. "La ieşirea elevilor, aceştia au acostat o elevă, iar până la sosirea echipajului de jandarmerie au agresat-o fizic. Două fete din grup au pălmuit-o. Echipajul a ridicat cele cinci persoane, un martor ocular şi persoana vătămată", a declarat, pentru AGERPRES, Ioan Bizău.

Reprezentantul IJJ Bihor a mai precizat că se întocmesc actele de sesizare pentru infracţiunile de tulburare a ordinii publice şi loviri (în funcţie de numărul de zile de îngrijire).

Joomla SEF URLs by Artio