Joi, 17 August 2017
 

Grindeanu, blocat de unul dintre foștii săi oameni de bază. Ponta nu poate deveni secretar general al Guvernului

Written by Ioana Popa  | Created on Friday, 16 June 2017 14:30  |  Category: Știri naționale

Actualul șef al Secretariatului General al Guvernului, Mihai Busuioc, refuză să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcţie, acesta fiind motivul pentru care Victor Ponta nu a preluat, până acum, acest post.

Informația a fost publicatăp e surse, de Mediafax, și pare confirmată de faptul că în Monitorul Oficial nu a apărut nici acum decizia de numire a lui Ponta, în funcția amintită, deși premierul Sorin Grindeanu îi îndemna pe jurnaliști, încă de joi seară, să urmărească acest document.
Mihai Busuioc a fost numit la SGG imediat ce Grindeanu a ajuns la Palatul Victoria. Acesta are, însă, un istoric și în relația cu Victor Ponta, care l-a dat afară, în 2012, de la şefia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în contextul unei anchete a Curții de Conturi, dar și cu Liviu Dragnea, în mandatul căruia a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.