Despre restructurări în sistemul bugetar se vorbește de câteva luni, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, fiind cel care a făcut anunțuri în acest sens în repetate rânduri. Iată că apar, însă, și primele cifre aferente acestui proces.

 

Guvernul va desființa peste 4.000 de posturi, preponderent neocupate din aparatul bugetar, din totalul de aproximativ 1,2 milioane, arată informațiile obținute și publicate de profit.ro. Cele 21 de ministere ar urma să renunțe la aproape 870 de posturi în total, cele mai puține fiind desființate la Ministerul Afacerilor Externe (10), iar cele mai multe la Ministerul Finanțelor (102), potrivit calculelor prezentate de sursa amintită.

Grosul posturilor desființate va fi la ANAF. Numai de aici dispar aproape 3.300 de posturi bugetate. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, este cel care susține de mai mult timp acest demers, rezultatul fiind că, în final, din cele 4.143 de posturi care vor fi tăiate, 3.378 sunt din subordinea sa. Potrivit informațiilor profit.ro, deși cele mai multe posturi desființate sunt deja vacante, dar în contextul reorganizărilor din această perioadă pot avea loc și restructurări de personal.

Vedeți, pe profit.ro, situația detaliată pe fiecare minister.

******

Update - Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a confirmat, sâmbătă, într-o intervenție telefonică la un post central de televiziune, strategia anunțată anterior de presa economică. Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, vor fi desfiinţate 4.143 de posturi din 21 de ministere, din care peste 3.000 de la Fisc. Actul normativ stabileşte numărul maxim de posturi pentru 21 de ministere, precizându-se însă că acestea nu includ demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. Ministrul Finanţelor a spus că cele peste 4.000 de posturi sunt atât dintre cele nebugetate, cât și posturi bugetate din ministere, cele mai multe fiind la ANAF, de unde vor dispărea și posturi de conducere.

”Este vorba şi de posturi bugetate, şi nebugetate. Administraţia cel puţin cea centrală este supraîncărcată şi vedem în economie efectul. Sunt foarte multe blocaje şi prevederi legale care ar trebuie să producă efecte benefice în economie şi nu se întâmplă, foarte multă rezistenţă la schimbările pe care secolul 21 le impune. E un prim pas acela de a tăia aceste posturi vacante. Ministerele şi-au reţinut posturile care erau deja lansate pentru procedura de concurs. Vorbim de posturile vacante, dar efectul poate fi şi acela de a duce la dispariţia unor funcţii de conducere în special”, a declarat Teodorovici, sâmbătă.

Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al conducătorului instituţiei, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare hotărârii, mai prevede proiectul de HG.

Joomla SEF URLs by Artio