Guvernul va adopta miercuri o ordonanţă de urgenţă care vizează legislaţia electorală, în urma solicitării venite de la Autoritatea Electorală Permanentă privind modificări pentru referendumul din 26 mai şi europarlamentare.

Proiectul nu se află pe ordinea de zi anunțată de oficialii Guvernului, pentru ședința de astăzi, dar premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Executivul va adopta, miercuri, ordonanţa de urgenţă care prevede că autorităţile publice au obligaţia de a nu se pronunţa în campania pentru referendum sau pentru alegerile electorale în favoarea sau defavoarea subiectului. "Pentru mine ca premier este foarte important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. Ieri a fost şedinţa pregătitoare şi vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun, trebuie să discutăm cu secretarul general, cu cei care au avizat acest act normativ ", a declarat Viorica Dăncilă.

Dăncilă a spus că, până la momentul declarației, nu văzuse textul, dar că actul normativ trebuie adoptat în ședința de miercuri.

AEP a publicat o propunere de modificare, prin OUG, a legislaţiei electorale care să fie aplicată la alegerile europarlamentare şi referendumul pe Justiţie din 26 mai. Autoritatea Electorală Permanentă propune validarea referendumului prin opţiunile valide ale alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la data votării, potrivit documentului pus în dezbatere publică.

"Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării", se arată în documentul citat de Mediafax.

Un alt articol prevede că "autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului".

Legislaţia electorală în vigoare prevede că rezultatul referendumului este validat prin opţiunile alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente.

Referendumul pe justiţie va avea loc pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

Joomla SEF URLs by Artio