Partidul Social Democrat a anunțat, vineri, că pe 15 martie încep lucrările la Autostrada Moldovei, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflându-se astăzi, la Bacău, pentru a lua parte la deschiderea șantierului pentru șoseaua de centură. Acțiunea are loc exact în ziua în care este programat protestul național propus de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, cel care a lansat un apel către românii care vor autostrăzi ca vineri, pe 15 martie, de la ora 15.00, să întrerupă lucrul, timp de 15 minute.

"Autostrada Moldovei începe azi!

Varianta de ocolire, la profil de autostradă, a municipiului Bacău este parte integrantă din autostrada Moldova (coridorul IX pan european). Este un proiect lansat în 2017, în timpul guvernării PSD, în valoare de 144 de milioane de euro, cu finanțare asigurată.

Ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, va fi astăzi prezent începând cu ora 12:30 la începerea lucrărilor pe șantier", a anunțat PSD, vineri dimineață, pe pagina oficială de Facebook.

Ceea ce nu se spune în acest mesaj este că Autostrada Moldovei a "început", de fapt, prin 2016, tot pe șantierul la centura orașului Bacău. Compania de Drumuri a reziliat însă contractul cu constructorul turc EKO INSAAT VE TIC A.S in aprilie 2017, iar în decembrie același an proiectul a fost scos din nou la licitație.

La ora 15.00, români din toată țara vor protesta, timp de 15 minute, alăturându-se acțiunii demarate de omul de afaceri Ștefan Mandachi. Antreprenorul a realizat și primul metru de autostradă din Moldova, pe care îl va inaugura tot astăzi, la ora 15.00.

Joomla SEF URLs by Artio