Marți, 24 Octombrie 2017
 

kovesi-dnaRaportul întocmit de Inspecţia Judiciară arată mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menţinerea în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, potrivit documentului publicat de Antena 3.

Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare citat de A3.

Inspecţia Judiciară a depistat o cauză mai veche de 11 ani, una de pe 7 ani, două dosare mai vechi de şase ani, trei mai vechi de cinci ani şi opt mai vechi de patru ani.

"În ceea ce priveşte comunicarea cu procurorul-şef direcţie, Laura Codruţa Kovesi, care nu a fost analizată prin prisma atribuţiilor în cadrul echipei de control, ci doar prin prisma constatărilor directe ale echipei de inspectori, s-a constatat o comunicare defectuoasă a acesteia, comunicare caracterizată prin tendinţa de a-şi menţine propria părere şi a se impune în adoptarea deciziilor, precum şi prin aceea că se caută explicaţii exterioare persoanei sale, în cazul în care nu obţine rezultatele urmărite. În acest mod se evită recunoaşterea propriei responsabilităţi în situaţii de eşec şi se reduc şansele conducătorului de a-şi forma o imagine realistă despre evenimente şi de a identifica măsurile de corecţie reclamate de situaţiile anterioare", se arată în document.

Raportul a fost trimis Secţiei pentru procurori a CSM, joi, urmând să fie discutat în ședință.