Ministerul Apărării Naționale a anunțat că Institutul Cantacuzino, aflat în subordinea sa, a început pregătirea personalului pentru producţia de vaccin gripal, iar procesul de instruire continuă „până la atingerea nivelului de performanţă”. Instruirea este coordonată de specialiştii din cadrul instituţiei.

 

O echipă formată din operatori recent integrați în colectivul Institutului Cantacuzino efectuează, în scop de învățare a procedurilor și etapelor de producție, primele teste pe substrat biologic, în vederea realizării loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal. Procesul de instruire va avea caracter continuu, până la atingerea nivelului de performanță necesar, și va fi coordonat de specialiști ai institutului, precizează reprezentanții MApN.

Potrivit secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Mihai Dan Chirică, la finalul acestui proces de instruire, operatorii Institutului Cantacuzino vor putea trece la realizarea primelor loturi experimentale, necomerciale, de vaccin gripal, prima etapă în cadrul proiectului strategic de reluare a producției de vaccin gripal pentru uz comercial.

„Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru acest proces ireversibil, la finalul căruia să readucem Institutul Cantacuzino la statutul de producător de vaccin gripal. Obiectivul nostru este să facem tot ce e posibil pentru a asigura independența țării în acest domeniul și, astfel, să fim mult mai bine pregătiți pentru a face față unor situații de risc epidemiologic. De aceea, reluarea producției de vaccinuri la Institutul Cantacuzino, în cel mai scurt timp posibil, este o datorie în primul rând față de români”, a subliniat Mihai Dan Chirică.

De la începutul acestui an, 100 de posturi de cercetător, medic, biolog, biochimist, farmacist, inginer și personal administrativ au fost scoase la concurs de Institutul Cantacuzino. Ministerul Apărării Naționale a alocat peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea zonelor de producție ale institutului, atât prin achiziționarea de noi echipamente de înalt nivel tehnologic, cât și prin reabilitarea și consolidarea infrastructurii existente, se mai arată în informarea transmisă de MApN.

Joomla SEF URLs by Artio