Peste 4.000 de soldați au defilat sâmbătă la București la parada de 1 Decembrie 2018 de la Arcul de Triumf care a marcat Centenarul Marii Uniri. Dând curs apelurilor care s-au răspândit pe Facebook înainte de paradă, în momentul în care au trecut mașinile Jandarmeriei, oamenii care asistau la defilare au început să huiduie și s-au întors cu spatele, ridicând mâinile.

Gestul oamenilor se vrea a fi un protest față de intervenția în forță a Jandarmeriei la manifestațiile de la 10 august 2018, cunoscute și ca „protestul diasporei”, când sute de oameni au avut de suferit de pe urma gazelor lacrimogene și a intervenției disproporționate a forțelor de ordine, arată Digi 24.

Jurnaliştii Digi 24 au surprins în direct momentul în care efectivele Jandarmeriei au trecut pe sub Arcul de Triumf, în huiduielile mulţimii (video şi mai multe imagini AICI). Pe măsură ce jandarmii se deplasau, corul de huiduieli se muta, întocmai ca un "val mexican" din tribunele unui stadion de fotbal.

Jandarmii au fost apostrofaţi şi la Cluj-Napoca. Bannere cu mesaje precum „Anul 101. România europeană fără corupţi la putere”, „Cinste înaintaşilor! Ruşine nouă! În an centenar, România are un premier agramat controlat de un infractor. #Îndrăzneşte să crezi”, „În an centenar, Jandarmeria a reprimat brutal protestul paşnic a 100.000 de români. Să vă fie ruşine!” au fost afişate, sâmbătă, în Piaţa Avram Iancu în timpul ceremoniilor de Ziua Naţională, notează site-ul monitorcluj.ro.

Joomla SEF URLs by Artio