Laude în locul demiterii, pentru șeful Poliției Române, în urma cazului polițistului acuzat de pedofilie

Written by Ioana POPA Category: Știri naționale Created: Wednesday, 10 January 2018 14:28

Premierul Mihai Tudose a șocat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, epuizând din trei fraze subiectul polițistului acuzat de pedofilie și cel al demiterii șefului Poliției Române, în urma acestui scandal.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a transmis marți prim-ministrului solicitarea de demitere a chestorului șef de Poliție de la conducerea IGPR, însă răspunsul de la Palatul Victoria a întârziat să sosească. Miercuri de dimineață, premierul a avut o întâlnire cu șeful Poliției Române, Bogdan Despescu, în urma căreia a anunțat că așteaptă de la acesta... măsuri. "Am avut o discuție cu domnul Bogdan Despescu, mi-a prezentat raportul care înțeleg că a fost abia astăzi dimineață. Am înțeles, de pe surse, că noua propunere și-a declinat intenția de a ocupa funcția. L-am rugat pe domnul Despescu ca într-o săptămână să-mi prezinte măsurile luate de domnia sa pentru remedierea situației. Ce trebuie totuși remarcat este că acel făptaș a fost prins în două zile, o notă foarte bună pentru Poliție. De ce nu s-au luat alte măsuri sau unde lucrurile au scârțâit, repet, are o săptămână domnul Despescu să-mi prezinte concluziile", a spus premierul Mihai Tudose, înainte de a trece la celelalte subiecte de pe agenda Guvernului.
Până la acel moment, cele două variante vehiculate erau demiterea lui Bogdan Despescu, la propunerea ministrului Carmen Dan, cea mai puțin probabilă, respectiv înlăturarea acesteia din urmă de la șefia MAI.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.