Lucian Șova a demisionat, joi, la Ministerul Transporturilor, la două zile după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat revocarea sa din funcție și, mai interesant, imediat după ce pe MT a făcut publice concluziile unor rapoarte ale corpului de control al ministrului. Documentele fac referire la un posibil prejudiciu de 19 milioane de lei, la CFR Marfă, și la deficiențe în implementarea Magistralei 5 de metrou.

Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a constatat, în urma unor verificări la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A, că instituția ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitații pentru transport de cărbune. Informația apare într-un scurt comunicat publicat joi dimineață, pe site-ul Ministerului Transporturilor.

"Societatea CFR Marfă a participat la licitația organizată de Complexul Energetic Oltenia având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitație a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziția organelor de control, deși putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei. Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Șova consideră că în acest caz s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat. Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a transmis organelor competente să evalueze dacă această acțiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă", informează comunicatul MT, care se referă, în acest context, la un posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei.

La scrută vreme, MT a publicat o altă informare, de această dată vizând probleme constatate la Metrorex, cu mențiunea că "organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF".

"Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a efectuat verificări la Metrorex, care au vizat respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou- Drumul Taberei- Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei-Universitate. Secțiunea Râul Doamnei- Hașdeu (Opera)-Structura de rezistență(«Proiectul»). Verificările au fost efectuate în perioada 22-31.08.2018. În urma controlului au fost constatate deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex. În urma controlului efectuat rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli și/sau posibile fraude în implementarea Proiectului așa cum sunt ele definite în Ordonanța de urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă. În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane lei", precizează comunicatul Ministerului Transporturilor.

Sursa citată mai anunță că, "având în vedere prevederile legale, precum și faptul că proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea și luarea măsurilor. Totodată, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex precum și conducerea societății vor analiza constatările și concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova și vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea și sancționarea după caz a personalului responsabil pentru deficiențele constatate. "

La puțin timp după aceste anunțuri, a apărut informația că Lucian Șova și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor.

Marți, președintele Klaus Iohannis a refuzat revocarea acestuia din funcție, la solicitarea PSD. Social-democrații doreau înlocuirea lui Șova cu Lia Olguța Vasilescu, numai că planul lor de remaniere s-a împotmolit la Cotroceni.

În aceeași situație s-a aflat și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, cei doi fiind singurii din lista de miniștri pentru care PSD a decis revocarea din funcție și înlocuirea.

În contextul acestor evenimente, Lia Olguța Vasilescu este noua propunere de la Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici este propus pentru a ocupa postul lăsat vacant de Șova.

Joomla SEF URLs by Artio