Duminică, 23 Iulie 2017
 

Majorare salarială cu până la 25% pentru mai multe categorii de bugetari, votată în Parlament

Written by Ioana Popa  | Created on Tuesday, 16 May 2017 15:11  |  Category: Știri naționale

Deputaţii au votat, marţi, creşterea cu 20% a salariilor mai multor categorii bugetare, printre care personalul din cadrul agenţiilor pentru protecţia mediului şi ANPC, dar și majorarea cu 25% a salariului medicilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, anunță Mediafax.


"Începând cu luna iunie 2017 se majorează cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază aflate în plată pentru personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi cooperaţie, personalul din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi gărzilor naţionale de mediu şi Administraţiei rezervaţiei biosferei Delta Dunării, personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, comisariatelor regionale şi judeţene pentru protecţia consumatorului", potrivit unui amendament adus legii pentru aprobarea OUG nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
Raportul adoptat de plen prevede şi noi reglementări menite să majoreze cu 25% salariul medicilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, amendamentul fiind asumat de toţi membrii comisiilor - PSD, ALDE, PNL şi minorităţi, cu excepţia USR.
„Începând cu luna iunie 2017 personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, numai medicii militari din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de funcţia pe care este sunt încadraţi, pot opta în locul soldei de funcţie sau salariului de funcţie, gradaţiilor şi soldei salariului de comandă după caz, pentru salariu de bază stabilit pentru o funcţie echivalentă potrivit prevederilor din familia ocupaţională Sănătate, la care se adaugă solda de grad, salariul gradului profesional deţinut", potrivit amendamentului citit de Adrian Solomon şi supus votului comisiilor.
Deputaţii au decis şi ca „ajutorul la trecerea în rezervă sau în retargere, ori la încetarea raporturilor de serviciu, pensia şi alte drepturi specifice care se acordă potrivit legii personalului prevăzut la alineatul 1 se stabilesc în raport cu soldele, salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din stemul adrminitraţiei penitenciarelor corespunzătoare funcţiilor încadrate potrivit legii".