Medicul din Galați agresat de un interlop, într-un incident surprins de o înregistrare a camerelor de supraveghere (VEZI DETALII), care s-a viralizat săptămâna trecută, a transmis un mesaj public prin care își exprimă amărăciunea după ce, în urma postării, a existat un val de comentarii negative, culmea, la adresa victimei!

Medicul Costache Botezatu (68 ani) a anunțat că a decis să retragă postarea, după ce mulți dintre cei care au publicat comentarii l-au jignit pe medic şi l-au apărat pe agresor. Tot într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta își explică decizia.

"Cu tristeţe am constatat un fapt pe care doresc să vi-l împărtăşesc. Nu mai suntem o societate normală, nu ne vom mai face bine niciodată. Ţara asta se transformă încet-încet într-un pustiu intelectual, într-o hazna în care numărul analfabeţilor, agramaţilor, golanilor, curvelor, violatorilor, traficanţilor de droguri şi carne vie, tâlharilor şi hoţilor cu sau fără gulere albe, a sfertodocţilor şi a pegrei nu numai că nu scade ci creşte în proporţie geometrică! Am decis să închid postarea clipului agresiunii a cărei victima am fost. Vă rog să mă credeţi că m-am îngrozit de comentariile primite. Din peste 2.000 de comentarii cel puţin 2/3 conţin acuzaţii la adresa medicilor! Ar fi fost şi pentru voi interesant să vedeţi cum suntem priviţi şi ce ni se doreşte – puşcărie, mutilare, moarte. România mai este o ţara normală? Merităm să fim în Europa, o societate normală, educată? Dacă ar fi fost o proporţie de 10-15% de asemenea postări aş fi înţeles. Dar peste 75%?!? Am realizat prăpastia care se cască între slujitorii unei profesii şi restul populaţiei - o populaţie îndobitocită, manipulată de politicieni şi de mass-media incultă, dornică de senzaţii tari şi sânge (şi ce poate fi mai atractiv pentru vulgul decerebrat decât sângele de medic?). Ar fi fost şi pentru voi o lecţie: amară dar absolut necesară! Să nu vă mai faceţi iluzii că situaţia se va remedia. Această stare de lucruri realizată în 30 ani nu se poate remedia decât în alte zeci de ani şi doar de către o societate dispusă să facă nişte eforturi supraomeneşti pentru a recâştiga respectul, nu numai al doctorilor ci şi a altor minţi luminate. O societate educată se realizează într-un timp mult mai lung decat distrugerea ei. Şi nu ştiu câţi mai au puterea să lupte pentru asta, nu ştiu câţi din cei care vin vor mai rămâne în ţară”, a scris dr. Costache Botezatu, într-un mesaj citat de Adevărul.

Clipul mai este vizibil doar în secțiunea dedicată, de pe pagina de Facebook a acestuia.

News.ro anunța, săptămâna trecută, că tânărul de 23 de ani care provocase scandal pe holurile clinicii a fost sancţionat contravenţional, cu 1.500 de lei, pentru tulburarea ordinii si liniştii publice. Ulterior, potrivit polițiștilor, a fost depusă o plângere că bărbatul ar fi agresat un medic, fiind întocmit și dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Digi 24 scria, săptămâna trecută, că individul amendat este cunoscut sub numele de Cristi Spaidăr şi este suspectat, conform unor surse din zona anchetei, că ar face parte din lumea interlopă. Există informaţii că el s-ar ocupa cu furnizarea de fete şi de băieţi pentru piaţa sexului din Elveţia şi Austria.

Tot într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, individul susține, potrivit Adevarul, că nu a vrut să-l agreseze pe medic şi că a făcut un gest necugetat deoarece era foarte nervos. El susţine că iubita lui era la consult în urma unei programări şi că medicul l-ar fi dat afară din cabinet într-un mod foarte jignitor după ce a cerut explicaţii cu privire la programarea unei intervenţii medicale ulterioare.

Joomla SEF URLs by Artio