Principesa Margareta este noul șef al Familiei Regale, după ce Regele Mihai I s-a stins din viață marți, pe 5 decembrie. Primul mesaj al acesteia, după dureroasa pierdere, reprezintă un omagiu adus tatălui său, dar și o privire spre viitorul Casei Regale.

 


"Români,
Țara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare.
Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga Națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră.
Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.
Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea identității noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român.
Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.
Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Margareta,
Custodele Coroanei române"

Joomla SEF URLs by Artio