Sâmbătă, 19 August 2017
 

METEO: Cum va fi vremea de Florii

Written by Radu Danciu  | Created on Friday, 07 April 2017 15:31  |  Category: Știri naționale

meteo floriiVremea va fi în general frumoasă în următoarele două zile, iar duminică, de Florii, valorile termice vor ajunge și la 20 de grade Celsius, în timp ce ploile vor scădea în intensitate, potrivit Agerpres.
Sâmbătă este prognozată o ameliorare a vremii, valorile termice urmând să crească ușor, dar vor fi normale pentru această perioadă din calendar.

Pentru ziua de Florii, vremea se anunță predominant frumoasă la nivelul întregii țări, cu temperaturi ce vor atinge 19 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în partea estică și de sud-est, unde vor mai fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 și 19 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade Celsius. Noaptea, pe arii restrânse, va fi brumă, iar în zonele joase ceață. La munte, atât sâmbătă, cât și duminică se cor semnala precipitații mixte, însă la altitudini înalte, de peste 1.800 de metri.

Duminică, în București, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil și vând slab până la moderat. Maxima diurnă va urca până în jurul valorii de 16 grade Celsius, iar minima va fi cuprinsă între 2 și 4 grade, mai scăzută în zona pre-orășenească.
În ceea ce privește valorile termice consemnate duminică, pe parcursul zilei, la nivel regional, acestea vor fi: Muntenia — între 12 și 18 grade, Transilvania (10-17 grade), Moldova (13-17 grade), Banat (14-18 grade), Crișana (13-16 grade), Maramureș (14-18 grade), Oltenia (15-20 grade) și Dobrogea (12-14 grade).