Referitor la mult discutata majorare a pensiilor, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că o creştere va exista în următoarele luni, însă momentan nu se cunoaşte procentul, urmând ca acesta să fie intuit abia din luna iulie încolo, după ce Ministerul Finanţelor va prezenta situaţia încasărilor bugetare din prima jumătate a anului.

 

Ministrul Muncii a vorbit, în exclusivitate la România TV despre legea pensiilor. "De unde şi-a imaginat PSD-ul ca va fi sustenabilă creşterea pe care a promis-o, de 40%? Noi vom identifica toate resursele financiare, dar vom lua o decizie după ce Ministerul Finanţelor ne va prezenta aceste date la mijlocul anului. În baza acestor cifre, vom lua împreună o decizie vizavi de ce poate suporta bugetul. Nu se pune problema că nu vrem să mărim pensiile. Aveţi în faţă un om foarte corect. Aici nu este vorba despre cine plusează mai mult, ci de posibilităţile reale ale economiei. E uşor să promiţi, dar noi trbuie să punem toate resursele pe masă, să analizezi ce posibilităţi ai. De aceea premierul a vorbit despre sustenabilitatea unei creşteri. TRebuie ca omul să aibă ce pune pe masă şi anul ăsta, şi celălalt, şi în următorul an. Nu vrem să ne aflăm, peste ceva timp, în situaţia de a trebui să tăiem din pensii.

Ministrul Muncii a vorbit şi despre noua lege prin care sunt impozitate pensiile speciale, mergând până la un impozit de 85% pe sumele care trec peste pragul de 7.000 de lei pe lună. Magistrații sunt cei mai afectați de legea impozitării pensiilor speciale, urmați de cei din sistemul aeronautic civil și cei care au lucrat în Curtea de Conturi, a mai explicat oficialul guvernamental. „Singura excepție pe care o văd în această privință este pensia militarilor, care are un istoric al ei, într-adevăr, încă din vremea lui Cuza. Are un mod de calcul aparte și care în mod evident trebuie să fie exceptată de la orice discuție pe care o facem în general cu privire la pensiile speciale. Eu rămân la părerea că aceasta este singura categorie. Sigur, Parlamentul este suveran, dar este singura categorie care trebuie exceptată”, a spus Alexandru.

 
Joomla SEF URLs by Artio