Normele pentru restituirea taxei de poluare, modificate. Descarcă de AICI noul model de cerere

Written by Ioana POPA Category: Știri naționale Created: Tuesday, 01 May 2018 11:53

taxa de mediuMinisterul de Finanțe a publicat două proiecte de ordin referitoare la modalitatea de cerere a restituirii taxei de poluare/timbrului de mediu. Acestea fac referire la eliminarea unor documente din dosarul depus de solicitanți, pentru simplificarea procedurii.

 

Unul dintre proiecte vizează modificarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu. "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 a fost modificată prin Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României nr.291 din 30 martie 2018.

Modificarea reglementată constă în eliminarea obligației de a anexa la cererea de restituire a documentului doveditor al plății taxelor auto/timbrului de mediu, precum și a copiilor cărții de identitate a autovehiculului și a certificatului de înmatriculare.

Scopul măsurilor a fost simplificarea procedurilor administrative de restituire a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule", se arată în referatul de aprobare.

Cel de-al doilea proiect vizează modificarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule. Schimbarea este impusă de eliminarea obligativității privind depunerea, la dosar, a unor documente. " la art. VIII din OUG nr.25/2018 s-a prevăzut ca modelul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului şi ministrul finanţelor publice nr. 1.144/1.672/2017, să se modifice prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul mediului şi al ministrului finanţelor publice.

Astfel, prin proiectul de ordin alăturat se propune aprobarea unui nou model de cerere de restituire, care să nu mai includă în cuprinsul ei referiri privitoare la anexarea documentelor doveditoare ale plății taxei, cărții de identitate a vehiculului sau certificatului de înmatriculare."

Cele două proiecte au fost publicate de Ministerul de Finanțe pe 27 aprilie și rămân supuse dezbaterii publice timp de 10 zile calendaristice, interval în care propunerile pot fi transmise la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Modelul de cerere din proiectul de ordin al MFP:

proiectOrdintaxadepoluareaprilie2018 2

proiectOrdintaxadepoluareaprilie2018 3

 

 

 

 

 

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.