Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că susține abrogarea legii privind recursul compensatoriu, dar nu într-un stil "abrupt" care, avertizează acesta, ar putea duce la un val de condamnări la CEDO.

 

Cătălin Predoiu a anunțat că oficialii români vor avea discuţii cu CEDO pentru ca România să evite ”declanşarea unui lanţ de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

”În plan juridic, în Parlament vom susţine acele propuneri legislative care să conducă la abrogarea acestui tip de recurs compensatoriu şi înlocuirea cu un sistem care să permită beneficiul unei astfel de măsuri în condiţiile de control asupra aplicării legii şi în condiţiile în care nu punem în pericol siguranţa publică”, a afirmat Cătălin Predoiu, joi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Justiției apreciază că "o abrogare peste noapte a recursului compensatoriu, fără a pregăti toate aceste planuri, inclusiv discuţiile cu CEDO şi măsuri de extindere a capacităţii penitenciare, ar conduce la efecte colaterale poate mai severe decât cele din prezent. O abrogare abruptă prin ordonanţă de urgenţă, chiar proiect de lege aprobat în Parlament, acum astăzi, fără asigurăm CEDO să extindem capacitatea penitenciară, că extindem numărul de consilieri de probaţiune ne-ar conduce la condamnări, am semnale scrise în acest sens. Sunt deja îngrijorări în documente scrise exprimate de CEDO cu privire la anumite declaraţii şi intenţii ale Parlamentului".

Foto: playtech.ro

Joomla SEF URLs by Artio