O persoană a murit și trei au fost rănite, una dintre ele foarte grav, într-o explozie puternică produsă vineri dimineața la o fabrică de prefabricate de pe Bulevardul Preciziei din București, în cartierul Militari în Sectorul 6.

O femeie a murit în urma exploziei, iar alţi trei bărbaţi au fost răniţi, dintre care unul grav, informează Digi 24. Unul dintre răniţi este internat în stare critică la Spitalul Universitar. Pacientul are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, starea lui este critică, este instabil hemodinamic pe suport vasopresor, instabil respirator, intubat şi ventilat mecanic, iar în prezent este supus intervenţiilor chirurgicale, a transmis Ministerul Sănătăţii. La aceeaşi unitate medicală a mai ajuns un rănit, internat la Secţia de chirurgie plastică "în stare relativ bună", potrivit sursei citate. A treia persoană rănită este o femeie de 60 de ani, care a fost transportată la Spitalul Floreasca, având arsuri prin explozie, gradul I - II, pe 10% din suprafaţa corporală dar extremitate cefalică, membre superioare, torace şi este stabilă clinic, conştientă şi cooperantă.

La fața locului au venit mai multe mașini SMURD și de pompieri. Locuitorii din zonă spun că pământul s-a zguduit ca la cutremur. O coloană groasă de fum alb era vizibilă de la distanță, după explozie. Din primele informații, ar fi explodat un utilaj care era sub presiune, cu aburi. Operațiunile autorităților sunt încă în desfășurare, iar Garda de Mediu face măsurători pentru a verifica dacă au existat degajări de substanțe toxice, mai transmite Digi 24.

(Foto: capital.ro)

Joomla SEF URLs by Artio