O tânără în vârstă de 19 ani din Ploieşti a murit, la spital, după ce fusese scoasă, inconştientă, din valurile Mării Negre.

 

La începutul lunii, pe 4 august, fata a fost scoasă din mare, inconştientă, pe plaja La Stuf din Vama Veche. La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi o ambulanţă a SAJ Constanţa, iar medicii au reuşit să îi restabilească pulsul şi au transportat-o de urgenţă la spitalul din Mangalia, informează Ziua Constanţa. Din păcate, la cinci zile distanţă, fata s-a stins din viaţă.

Tânăra, în vârstă de 19 ani, era studentă şi scriitoare, publicând nu cu mult timp în urmă primul său volum, intitulat "Spre Nord". Fata era nepoata jurnalistului Viorel Ilişoi, care a publicat un mesaj sfâşietor în urma tregediei: "Fata genială a fratelui meu mai mic. Scria poezii. A apucat să publice o carte. Acum tace. S-a înecat în mare. Era plină de viață, a avut Dumnezeu de unde să ia. A luat și din noi".

Joomla SEF URLs by Artio