Un proiect de lege inițiat de senatorii PSD Șerban Nicolae și Adrian Diaconu și intens criticat de Opoziție obligă operatorii să informeze persoanele interceptate, la cerea acestora, în termen de 60 de zile de la solicitarea informației. Proiectul prevede și situațiile în care răspunsul nu va fi oferit.

Articolul 12 din proiectul de lege citat de Mediafax prevede că „operatorii sunt obligaţi să instituie măsurile organizatorice, tehnice şi de procedură pentru a furniza persoanei vizate informaţiile necesare şi pentru a asigura transmiterea unui răspuns în legătură cu prelucrările desfăşurate (…) sau în legătură cu notificarea persoanelor vizate în cazul apariţiei unui incident de securitate. Operatorul are obligaţia de a informa persoana vizată, în scris. Răspunsul se transmite în mod gratuit, în cel mult 60 de zile calendaristice”.

Potrivit unui alt articol, operatorii vor fi obligați să le comunice persoanelor vizate și detalii precum perioada în care vor interceptate sau motivul interceptării.

Același proiect face referire, la art. 15, la cazurile în care se poate omite furnizarea de informaţii persoanei vizate: „Operatorul poate dispune, după caz, măsura amânării, restricţionării sau omiterii furnizării de informaţii persoanei vizate numai dacă o astfel de măsură este necesară pentru: Evitarea obstrucţionării bunei desfăşurări a procesului penal; Evitarea prejudicierii, prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau a executării pedepselor; Protejarea ordinii şi siguranţei publice; Protejarea securităţii naţionale; Protejarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi”.

”PSD-ALDE a mai slăbit atăzi un pic legile justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Astăzi a fost votat în plen un priiect de lege iniţiat de Şerban Nicolae, sub pretextul implementării unei directive europene şi care prevede că persoanele care ştiu că au săvârşit fapte de corupţie să poată solicita operatorului de telefonie mobilă, în scris, informaţii cu privire la interceptarea sau neinterceptarea. Prin acest proiect de lege persoanele care sunt prevăzute să pună în aplicare modalităţile tehnice de relaţionare cu persoanele care săvârşesc faptele de corupţie funcţionează pe baza unor protocoale încheiate între părţi”, a declarat în plen deputatul PNL Raluca Turcan, scitat de Mediafax.

Proiectul a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, ca for decizional, și va merge la președinte, pentru promulgare.

Joomla SEF URLs by Artio