O instanță din România a stabilit că autoritățile statului au eșuat în asigurarea protecției unei femei amenințate de fostul concubin, cel care a și ucis-o, în luna ianuarie a anului trecut. Mai multe instituții sunt obligate să achite familiei daune morale în valoare de 150.000 de euro.

Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș și nu este definitivă, dar reprezintă, totuși, o premieră importantă pentru țara noastră.

Potrivit deciziei instanței amintite, mai multe instituţii ale statului, între care Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sunt obligate să plătească în total 150.000 de euro fiului şi părinţilor unei femei care a fost împuşcată în cap, de fostul concubin, cu o armă de vânătoare, în luna ianuarie a anului trecut, anunță Mediafax.

Înainte de a fi ucisă, victima depusese mai multe plângeri împotriva bărbatului, în care susţinea că a fost ameninţată cu moartea. Cu toate acestea, autorităţile nu i-au protejat viaţa.

Joomla SEF URLs by Artio