Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis astăzi către ministrului Justiției, Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

 

Fostul premier este vizat de un dosar instrumentat de DNA, acesta fiind bănuit de luare de mită.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri, a mai precizat Administrația Prezidențială.

“În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective”, au comunicat, luni, procurorii DNA.

Joomla SEF URLs by Artio