Președintele Klaus Iohannis a promulgat, printr-un decret semnat marți, legea care prevede, printre altele, dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Rămâne de văzut, însă, când vor fi aplicate prevederile, întrucât premierul a anunțat, săptămâna trecută, că, termenul va fi prorogat.

 

Președintele României a semnat marți, 14 ianuarie, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a anunțat Administrația Prezidențială.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunțat că, foarte probabil, termenul pentru aplicarea legii va fi prorogat.

Legea prevede majorarea cuantumului alocației de stat la 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și la 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Joomla SEF URLs by Artio