Un proiect legislativ care vizează abrogarea mai multor pensii speciale a fost aprobat tacit de Senat şi urmează să intre, cu şanse relativ reduse de a fi aprobat, în dezbaterea deputaţilor. Dacă ar fi pusă în vigoare, măsura ar duce la eliminarea mai multor beneficii stabilite până acum pentru parlamentari, Avocatul Poporului sau foşti demnitari.

Reglementările privind pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, precum și cea a Avocatului Poporului, dar și cele privind pensiile de serviciu ale anumitor categorii profesionale, precum diplomați, funcționarilor publici parlamentari sau personalului Curții de Conturi, au fost abrogate printr-un proiect de lege adoptat tacit de senatori. Guvernul nu susține proiectul, susținând că ar afecta dreptul la ”un nivel de trai decent” al celor în cauză, anunță Profit.ro.

Conform procedurilor parlamentare, aprobarea tacită se produce dacă prima cameră sesizată nu dă un vot, indiferent de natura acestuia, pe un anumit proiect propus, într-un anumit termen. Automat, propunerea legislativă figurează că aprobată şi merge la cealaltă cameră, care este decizională şi care nu mai poată să aprobe tacit iniţiativa, fiind nevoită să o supună la vot. În acest context, proiectul care vizează mai multe categorii de pensii speciale nu are şanse foarte mari să devină lege, în condiţiile în care reprezentanţii coaliţiei majoritare din Parlament au criticat iniţiativa. În martie 2018, Senatul a mai respins un proiect depus de USR care viza tot abrogarea pensiilor speciale.

Proiectul aflat acum în discuţie propune anularea pensiilor speciale pentru mai multe categorii. Astfel, nu vor mai beneficia de pensii speciale personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă; personalul Curții de Conturi; membrii Corpului diplomatic și consular al României; personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice; Avocatul Poporului; funcționarii publici parlamentari şi nu s-ar mai acorda indemnizațiile pentru limită de vârstă sau pensiile speciale ale deputaților și senatorilor, notează Digi 24.

Joomla SEF URLs by Artio