Joi, 20 Iulie 2017
 

Proiect: Studiile postuniversitare, luate în calcul ca vechime la pensionare

Written by Anca Visan  | Created on Sunday, 16 July 2017 11:40  |  Category: Știri naționale

parlamentTrei parlamentari PNL au depus un proiect de lege care prevede că şi studiile postuniversitare, de master şi de doctorat vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite, motivându-se că munca intelectuală este tratată "superficial" în România şi "dusă la derizoriu".

Potrivit legii pensiilor, în acest moment se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar. Proiectul de lege prevede că acestor studii li se adaugă şi cele postuniversitare, informează România TV. "Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii", se arată în proiect, potrivit news.ro.

Iniţiatorii motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient.

"Ideea acestui proiect are la bază şi o argumentare logică: munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, în timp ce pentru a demonstra sustenabilitatea muncii intelectuale sunt necesare tot felul de documente, dovezi şi chiar justificarea unor interpretări ale celor care nu înţeleg surmenajul psihico-intelectual", se arată în proiect.