Guvernul se reuneşte luni în ședință, pe ordinea de zi urmând să fie inclus și proiectul de lege care pune textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie în acord cu recomandările Curţii Constituţionale.

 

Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru "punerea în concordanţă" a cerinţelor CCR referitoare la carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19, potrivit anunțului făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vineri.

"Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt lucruri pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone", a precizat ministrul Sănătăţii duminică, pentru România TV.

Curtea Constituţională a României a publicat, săptămâna trecută motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie. Drept urmare, în weekend, centrele de carantină s-au golit. "La nivelul județului Prahova, în data de 04 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt peste 1500 de persoane. În carantină instituționalizată nu se mai află nicio persoană", anunța de exemplu, sâmbătă, Prefectura Prahova.

 

Foto: indiscret.ro

Joomla SEF URLs by Artio