Bolnavii de cancer riscă să rămână fără tratament. Avertismentul vine de la angajaţii Institutului Oncologic din Capitală, care au protestat în curtea spitalului. Ei spun că centrul de iradiere este în pericol să se închidă. Unele aparate sunt prea vechi să mai primească autorizaţii de funcţionare şi nu există nici personal suficient.

Asistentele şi medicii care lucrează în centrul de iradiere au protestat aproape patru ore în faţa Institutului Oncologic din Capitală. Au fost în jur de 50 de protestatari care au ieșit în curtea Institutului. Li s-au alăturat și o parte dintre pacienți, informează TVR.

În Institutul Oncologic din Bucureşti sunt patru aparate de radioterapie. Unul, vechi de 17 ani care se strică periodic, alte două, care au fost cumpărate acum şapte ani şi unul achiziţionat de curând dar încă nefuncţional. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a decis, în urma unui control, să nu mai prelungească autorizaţiile pentru două aparate, mai informează TVR. Nici personal suficient nu există. Sunt angajaţi doar 5 fizicieni şi ar mai fi nevoie de 10, mai notează sursa citată. Şi doar un expert. Ar trebui încă doi.

De vină sunt salariile, spune conducerea. Fizicienii câştigă între 2000 şi 3000 de lei la stat, în timp ce la privat lefurile ajung la 2.000 de euro. Managerul susţine că a scos posturi la concurs, dar nu s-a înscris nimeni.

Ministrul Sănătăţii a trimis o echipă la Institut ca să găsească soluţii. Managerul susţine că, până la urmă, s-a autorizat funcţionarea provizorie a unui aparat. Pentru cel vechi de 17 ani nu s-au găsit soluţii. Luni, reprezentanţii spitalului vor discuta din nou cu ministerul şi CNCAN.

Joomla SEF URLs by Artio